Ochii mamei
după romanul „Vara in care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Tibuleac
Dramatizarea: Tania Draghici si Vlad Ionut Popescu
Consultanta dramatizare: Mihaela Michailov
Regia: Tania Draghici
Distributia: Vlad Ionut Popescu
Scenografia: Maria Constantin
Coregrafia: Iulia Lupascu
Compozitia muzicala: Ramona Niculae
Ilustrația muzicală: Darius Corneci
Universul sonor: Robert Gageata
Teatrolog asociat: Daria Ancuta
Psihiatra asociata/Asistenta regie: Andra Sultan
PR si comunicare: Anna Aroș si Larisa Popa
Producător: Viorel Cojanu
Spectacolul Ochii mamei face parte din proiectul „COLIZIUNI. Vara in care mama avea ochii verzi”, initiat și organizat de Asociatia Culturala Replika si co-finanțat de catre Administrația Fondului Cultural Național – AFCN
Spectacolul Ochii mamei a fost vazut in Studio UTU a Teatrului National din Timisoara in cadrul FEST-FDR 2024
Ochii mamei – Opinie LaTeatru.EU
Ochii mamei ne spune povestea lui Aleksey, un tanar care invata sa-si iubeasca mama in ultimele luni de viata ale acesteia. Unul ca mine si ca multi altii ne iubim mamele, am avut parte de protectia materna aferenta, am avut o relatie normala cu mamele noastre. O relatie asa cum ar trebui ea sa fie. Drept urmare, atunci cand unul ca mine priveste o relatie disfunctionala intre mama si copil (fie el baiat sau fetita), primul instinct este sa dau vina pe mama.
Si in aceasta poveste am mers la inceput pe mana instinctului. Am empatizat cu baiatul, am repudiat mama. Asteptam sa vad unde gresise, asteptam sa am motive temeinice s-o dispretuiesc. Insa pe masura ce spectacolul avansa, inima mea s-a inmuiat definitiv, asa ca am sfarsit prin a empatiza cu amandoi.
Vlad Ionut Popescu are o prestatie excelenta, un one-man show foarte intens, bazat pe un text excelent. O noua adaptare dupa un roman autohton contemporan, nu insist asupra ideii, am scris un pic despre asta in articolul precedent despre spectacolul Parinti.
Spectacolul incepe ca un show de stand-up comedy, publicul este implicat si el in spectacol, chiar daca “la misto”, insa treptat totul se schimba intr-o spovedanie. Gesturile largi, precipitarea, totul par a dori sa ascunda tristetea personajului. Tristetea clovnului care vrea sa inveseleasca atmosfera.
Nu vreau sa intru in detalii legate de familie, pe acelea le veti descoperi singuri. Va sfatuiesc insa sa fiti foarte atenti la final, caci acolo realul se imbina cu imaginarul si nu iti mai dai seama atat de usor ce e adevar si ce e dorinta a personajului. Ce e de fapt si ce isi doreste sa fie.
Nu pot sa inchei fara sa vorbesc despre Ochii mamei, ochii ei verzi care contrastau cu restul corpului. Aleksey o considera urata pe mama ei, influentat fiind de cei din jurul sau, care radeau de ea si o batjocoreau. Ochii erau insa parca din alta lume, ochi frumosi intr-un chip/corp urat (citat din memorie). El o uraste, ii sanctioneaza dur fiecare defect, insa nu poate sa nu-i observe ochii. Este fascinat de ei, este de-a dreptul vrajit.
In final, cateva cuvinte despre actorul Vlad Ionut Popescu. Este prima oara cand imi atrage atentia, desi l-am mai vazut in 2 spectacole: excelentul Cine l-a ucis pe tata? (in regia lui Andrei Majeri) de la Metropolis si Criza. Kit de supravietuire. de la Masca. Nu spun ca a evoluat rau in vreunul dintre ele, insa nu a iesit cumva in evidenta. A fost in media, e drept foarte buna, echipei.
Insa un actor isi arata adevarata sa valoare atunci cand e singur pe scena. Un one man/woman show scoate tot ce-i mai bun dintr-un actor. Ii permite sa se desfasoare. Pune toate reflectoarele pe el, la propriu si la figurat.
Vlad Ionut Popescu are talent din plin, sper sa confirme in continuare, sper ca acest Ochii mamei sa fie doar o rampa de lansare pentru el, nicidecum apogeul carierei.
Mergeti sa vedeti Ochii mamei la Centrul Educational Replika ori printr-un alt festival. Eu l-am prins in Timisoara, la Fest-FDR 2024, dar presimt ca se va mai plimba prin tara. Merita din plin.