Balena – Teatrul Metropolis

Balena
de Samuel D. Hunter
Regia: Andrei Hutuleac
Scenografia: Maria Nicola
Lighting & video design : Lucian Moga
Traducerea : Andrei Hutuleac
Adaptarea: Corina Moise
Distributia:
Charlie, un barbat cu obezitate morbida – Sorin Miron
Liz, asistenta medicala care are grija de el – Corina Moise
Ellie, fiica lui Charlie – Catalina Mihai
Elder Thomas, un Mormon care are indoieli – Stefan Radu
Mary, fosta sotie a lui Charlie – Andreea Mateiu
Vazut pe data de 30 iunie 2023, la Sala Mare (Olga Tudorache) a Teatrului Metropolis

Balena – Opinie LaTeatru.EU

UPDATE: The Whale (Balena) este, de fapt, adaptarea cinematografica a unei piese de teatru celebre. Pentru cinematograful este mai puternic, filmul a devenit mai celebru decat piesa in sine, decat orice montare a ei. Insa spectacolul de la Metropolis nu este o adaptare, ci este montarea textului original, a piesei de teatru. Evident ca dupa aparitia filmului toata lumea compara spectacolul cu productia cinematografica. Poate peste cativa ani, cand filmul va fi cumva uitat, productiile teatrale vor avea sansa sa fie judecate ca atare, fara comparatii. Momentan acest lucru mi se pare imposibil.

O neglijenta de-a mea ca blogger, ca jurnalist independent, a avut un “efect pervers” pozitiv asupra mea ca spectator, caci desi primisem mai multe comunicate de presa legate de casting pentru spectacolul Balena, le-am ignorat cu desavarsire astfel incat nu am stiut, pana in momentul inceperii spectacolului, ca urmeaza sa vad adaptarea teatrala a celebrului film de Oscar The Whale.

Povestea o stiti: “Balena” este Charlie, un tip cu obezitate morbida, care in ultimele zile din viata sa doreste s-o (re)vada pe fiica sa, Ellie. Povestea sa de viata este foarte trista: desi casatorit si cu un copil, el il cunoaste pe Alan, un tanar mormon care trebuia sa se casatoreasca cu o tipa din biserica sa pe care nu o cunostea. Alan refuza sa urmeze drumul trasat de familia si biserica sa, alegand sa isi petreaca viata cu Charlie. Din pacate, la un moment dat Alan este invitat de familia sa sa revina in biserica. Desi Charlie ii spusese sa nu mearga, Alan merge, dupa acea seara misterioasa din biserica el nu a mai fost niciodata acelasi. Alege o sinucidere lenta, prin infometare.

Charlie este distrus, asa ca metoda de sinucidere pe care o alege este cumva inversa: daca Alan refuza sa manance si se stingea, se usca, vazand cu ochii, Charlie alege fix contrariul, mancand compulsiv cele mai nesanatoase lucruri.

Atunci cand am scris despre film spuneam ca el a devenit emblematic pentru fanaticii nutritiei, mai multe persoane mi l-au dat ca exemplu, m-au indemnat sa il vad neaparat, poate ma sperii si ma apuc de slabit. Din pacate pentru ei, filmul NU este un indemn la nutritie, subiectul fiind altul. Am scris in acel articol, nu ma repet.

In continuare, pentru ca plec de la premisa ca multa lume A VAZUT filmul, voi face comparatia dintre SPECTACOLUL Balena de la Teatrul Metropolis si filmul The Whale (Balena). Asadar:

1. Filmul The Whale a castigat premiul Oscar pentru interpretarea masculina a actorului principal Brendan Fraser. Drept urmare, ORICE actor ar fi fost ales pentru acest rol, sansele sa fi egalat interpretarea respectiva erau zero. La fel cum sansele sa egalezi interpretarea lui Anthony Quinn din Zorba Grecul sunt 0, asta nu inseamna insa ca nu ar trebui sa faci adaptari teatrale ale povestii. Deci Sorin Miron nu se ridica la nivelul lui Brendan Fraser, insa asta nu inseamna ca nu interpreteaza foarte bine personajul. Chiar o face, lui ca actor nu am ce sa-i reprosez.
2. Problema mea cu personajul, cu Charlie, este alta. Aici recunosc ca este o problema personala subiectiva cauzata de faptul ca sunt o persoana (mult prea?) vizuala, ca deseori refuz conventiile teatrale, refuz (adică pur și simplu nu pot) sa-mi imaginez. De obicei, ceea ce vad este sfant. In acest caz, problema mea cu personajul este legat de CUM SE VEDEA grasimea lui. Altfel spus, pentru mine era clar ca totul era FAKE. Eu trebuia sa imi imaginez ca el este PE BUNE gras. Din pacate, cu imaginatia stau prost, asa ca eu vedeam un om care se comporta ca un gras, care vorbea ca un gras, care respira ca un gras, dar care EFECTIV NU ERA GRAS! Vedeam un fake, desi desfasurarea actiunii ma indemna sa cred ca e pe bune. Ideea e ca in film nu doar ca este un actor fabulos care interpreteaza acest rol, dar mai avem si editarea video, care in acest caz se dovedeste ESENTIALA. Teatrul are alte avantaje, dar acesta este unul dintre marile sale defecte. Este real, autentic, ca se petrece in fata ta, dar prea multa autenticitate strica. E drept, toata “falsitatea” asta mi-a iesit pe nas (în sens pozitiv) la finalul spectacolului. Nu spun mai multe, va zic doar ca finalul m-a dat efectiv pe spate. Este MAI BUN si MAI PROFUND decat finalul filmului. Fabulos final!
3. O a doua problema pe care o am, tot de natura vizuala, este legata de personajele feminine. Avem 3 personaje feminine: fiica Ellie, mama ei, Marry, si cu Liz, asistenta. Nu va spun de Liz, nu vreau sa fac spoiler, desi chiar si varsta ei e relevanta, insa zic sa raman doar la Ellie si Marry. Mama si fiica. Problema MARE este ca ele NU ARATA a mama si fiica, IN SPECIAL din cauza varstei. Am cautat pe Google, sa vad varsta fiecareia: mama (Andreea Mateiu) este nascuta in 1984 (deci are 39 de ani), in timp ce fiica (Catalina Mihai, care mi-a placut ATAT DE MULT in Povestiri Culese de la GODOT) este nascuta in 1997 (deci are 27 de ani). Diferenta dintre ele este DOAR de 12 ani. Pe scena, din pacate, diferenta pare mult mai mica, pentru ca Andreea Mateiu chiar pare mai tanara decat varsta din buletin. In principiu, este de bine sa arati mai tanar/a, este bine sa te mentii, doar ca uneori, pe scena, acest lucru se poate intoarce impotriva ta (si a spectacolului). Cum este cazul si aici. Nu am simtit NICI MACAR O SECUNDA ca cele 2 sunt mama si fiica. Tata si fiica da, dar mama si fiica nu.
4. Avantajul real al teatrului este ca se petrece in fata ta, iar in acest caz povestea este realmente cutremuratoare. Recunosc ca ar fi fost mult mai intensa pentru mine daca n-as fi stiut desfasurarea actiunii, daca nu as fi vazut filmul. Pentru unii spectatori am inteles ca fix asa au stat lucrurile. Deci nu chiar toata lumea a vazut filmul. Insa la final multi spectatori aveau lacrimi in ochi. Totodata, putini, foarte putini spectatori au avut puterea sa scoata cateva cuvinte, sa vorbeasca. S-a iesit din sala intr-o liniste apasatoare: se auzeau zgomote, oamenii isi strangeau lucrurile, mergeau. Dar in acelasi timp TACEAU!
5. Nu stiu daca s-a schimbat textul, daca s-a facut mai accesibil, macar pe partea religioasa, insa de aceasta data mi-a fost mult mai clara aceasta parte. Personajul Elder Thomas, mormonul, este unul personaj mult mai limpede, mult mai putin eliptic. Repet: nu stiu daca a fost clarificat, poate simplificat, de regizorul Andrei Hutuleac ori daca este vorba strict de mine, ca stiind deja desfasurarea actiunii am putut sa fiu mult mai atent la el. Pe mine deseori ma fura actiunea, suspansul ma face sa am parca un voal pe ochi, drept urmare ratez multe lucruri importante. Oricum, felicitari actorului Stefan Radu pentru interpretare.
6. Mi-a placut modul in care a fost prezentat personajul prin intermediul electronicelor si electrocasnicelor: are laptop, pentru ca prin intermediul lui isi castiga existenta, insa in afara acestui device are un telefon vechi, cu taste, si un televizor cu tub. Si prin acestea ne dam seama de faptul ca Charlie traia in trecut. Refuza OSTENTATIV sa traiasca in prezent.
7. De altfel, televizorul era deja pornit cand am intrat in sala, la el se puteau vedea niste emisiuni de divertisment si niste reclame tipic americane, care te introduceau perfect in atmosfera spectacolului. Practic, te simteai ca intr-o casa americana: se intampla lucruri, poti vorbi cu cei din jurul tau, dar pe fundal se aude un televizor. American style, ca sa zic asa.
8. Mi-a placut enorm Corina Moise in rolul lui Liz. Extrem de convingatoare in rolul asistentei, ingrijitoarei si prietenei lui Charlie. Extrem de naturala, extrem de empatica. Excelenta per total. O asistenta pe care si-ar dori-o orice pacient. Poate interpretarea ei excelenta are legatura si cu faptul ca a mai lucrat cu Andrei Hutuleac (Naufragiat si California Dream fiind spectacolele vazute de mine; inteleg ca nu sunt singurele).
9. Spectacolul Balena dureaza peste 2 ore (oficial 2h10minute), insa nu am simtit nici macar o secunda ca ar fi fost nevoie de pauza. M-ar fi scos din atmosfera spectacolului, iar pe actori i-ar fi scos din ritm. Deci alegerea regizorului de a NU da pauza a fost una corecta, inspirata.
10. Mi-a placut CHIMIA dintre actori. Nu doar intre 2 actori, ci intre TOTI. Cu totii pareau o familie, pareau UNITI. Era acolo un fir invizibil, ceva ce nu poate fi explicat, ci doar simtit. Da, fix asa: AM SIMTIT ca cei 5 formeaza O ECHIPA! Merita felicitari pentru asta.
11. In cazul in care ati inteles altceva, mi-a placut mult si Catalina Mihai. Are o interpretare excelenta, avand cel mai greu rol feminin dintre cele 3. Este CREDIBILA ca adolescenta suparata pe toata lumea, pe viata si pe societate. A reusit sa se comporte foarte credibil ca persoana usor drogata, care trece de la o stare la alta, ca psihopata care calca pe cadavre pentru a-si atinge scopul, oricare ar fi acela.

In loc de concluzie, voi spune ca Balena este un spectacol pe care TREBUIE sa-l vedeti INDIFERENT daca ati vazut sau nu filmul. E drept, l-as fi savurat mai mult daca l-as fi vazut la 1 an diferenta, daca n-as mai fi tinut minte atat de multe detalii. Desi, fie vorba-ntre noi, filmul The Whale este GREU de uitat. Este posibil ca peste 1 an sa stiu tot atatea lucruri. Este pur si simplu O POVESTE pe care imi este imposibil s-o uit. Nu ca mi-as dori asta. Dimpotriva. 

Legat de spectacolul Balena, toti actorii interpreteaza foarte bine, au o chimie excelenta intre ei, insa vizual nu m-a incantat faptul ca mama si fiica pareau de aceeasi varsta, maximum surori. Stiu, pun prea mare pret pe vizual, trebuie sa-mi imaginez mai mult si sa privesc mai putin. Imi este foarte greu, aproape imposibil. Cel putin momentan. Chiar daca filmul este mai bun, spectacolul de teatru este unul excelent pe care TREBUIE sa-l vedeti!